Fuckin' Christmas :)

Si uite ca am ajuns foarte aproape de ceea ce numesc eu cea mai proasta parte a anului 2010 (pentru mine). Toata lumea ma intreaba de ce sunt sictirita, suparata, prost dispusa. Oare ? In fine, problemele mele chiar nu pot fi discutate aici, mai ales in lipsa unui psihiatru :))

Chestia buna e ca vor trece... Doamneee, abia astept sa treaca !!! Vreau sa vina superbul an 2012 si sa scap odata de toate sarbatorile astea... Culmea e ca obisnuiam sa le ador, erau extrem de importante, ma faceau foarte fericita. Ce usor se poate schimba totul... Cateva ore de placere si gata. Bucuriile devin o povara si zilele pe care odata le asteptai cu sufletul la gura iti aduc acuma doar priviri sumbre si insomnii.

Regret... regret ca am crescut. Chiar mi-ar placea sa am din nou 4-5 ani, sa fie exact ca atunci. Macar eram fericita... Si toata lumea imi era alaturi, toata lumea importanta. Si regret ca e asa de important pentru mine. Pentru ca vreau sa cred ca nu merita, pentru ca vreau sa invat sa ma detasez, pentru ca vreau sa ajung sa nu mai cred in sentimente, de niciun fel, pentru ca nu mai vreau sa simt chestiile astea tampite pe care le urasc.

Acum imi ramane doar sa va doresc voua un "Craciun fericit!" si sper sa aveti parte de un Craciun la fel de frumos ca acela pe care l-am avut eu acu' 15 ani.

Si mie... un an nou mai bun :)

Te iubesc.

Trebuie sa spun asta cuiva, dar nu am suficient curaj. Da, e greu sa iti ceri scuze. Mie mi-e foarte greu sa imi cer scuze... Iertare de fapt. Vreau sa imi cer iertare, asa ca o voi face aici (deocamdata). Probabil ca va veni si ziua in care ma voi vedea nevoita sa iti spun totul direct, in fata...

Iarta-ma pentru ca nu am fost mereu alaturi de tine... Pentru ca or fost momente dificile, foarte grele pentru tine. Imi amintesc acu' vreo 3 ani cat de greu ti-a fost, in ce hal erai si eu nu imi dadeam seama. Ma gandeam ca e o chestie de moment si va trece de la sine... Imi pare foarte rau ca am privit-o asa de superficial...

Iarta-ma ca te-am judecat, si chiar si acuma o mai fac cateodata. Ai gresit, da, e drept, dar nu se compara cu cat au gresit altii fata de tine... Si stiu ca nimeni nu e perfect, ca ai si tu dreptul sa te enervezi si sa te razbuni si sa refulezi...

Iarta-ma pentru ca m-am indoit de tine. Nici in acest moment nu pot sa-mi dau seama cum am putut fi in stare de asa ceva, de ce am fost tentata sa cred alte persoane in locul tau... Tu, care la o adica esti singura persoana care a fost mereu alaturi de mine, no matter what...

Ma simt asa de prost fata de tine, promit sa incerc sa ma schimb... Si nu sunt doar vorbe-n vant... Esti, probabil, cea mai importanta persoana din viata mea in acest moment; nu m-ai dat la o parte, asa cum au facut-o altii, sperand ca dupa 20 de ani nu mai pot face nimic pentru mine...

Vom merge mai departe impreuna, probabil ca a venit vremea sa am eu grja de tine.

Iti multumesc ca m-ai crescut frumos... Te iubesc.

parts.

Toti vrem sa traim bine. What the fuck does that mean ? Pentru ca banuiesc ca sunt anumite standarde pe care fiecare om le are si doreste sa le atinga si poate sa le si depaseasca, Da, in fond depinde de fiecare...

"Tu ce vrei ?" o intreba vocea interioara... Tacere... Din toate partile. Nu stia ce sa isi raspunda. Nu stia nici macar cum e viata ei actuala. In ultimul timp trecuse prin prea multe schimbari, prin prea multe probleme majore... Ii ramasese doar o doza mica de optimist si cativa oameni alaturi. Oare e de-ajuns pentru a te pune din nou pe picioare ? Sa speram ca da... Eu sper ca da...

Si chiar le sunt extrem de indatorata prietenilor mei... Simt ca termenul de "prieten" e prea putin pentru ei, pentru ca l-am folosit si pentru persoane care m-au dezamagit si nu meritau sa fie numiti asa... Din cauza asta cuvantul "prieten" pentru mine nu mai inseamna foarte mult. Si de aceea tin sa mentionez ca ii consider parte din familia mea... Pentru ca imi sunt alaturi, si ma ajuta... Si chiar daca suna a cliseu, sunt convinsa ca daca i-as suna la ora 4 dimineata m-ar ajuta si m-ar sprijini incontinuare... Inseamna enorm. Pentru ca eu sunt aproape convinsa ca nu fac parte din categoria aceea de "prieteni extraordinari". Pentru ca sunt prea nepasatoare cateodata ( asta din cauza ca ma aflu mai mereu la 2 m deasupra pamantului), sau poate prea directa si jignesc... Cine ma vrea alaturi e curajos si are nervii tari, that's fo' sure.

Simtea ca loveste intr-o persoana apropiata. O persoana care nu merita, o persoana care tine la ea... Si era debusolata. Nu isi dorea asta, nu si-a dorit-o niciodata. Nu vrea sa o faca sa sufere... Dar pare prea inevitabil in acel moment...

Doza aceea micuta de optimism urla in ea : "Tu trebuie sa speri! The sun will shine!"

pieces of my heart

Luther Vandross - Dance with my father...

and I have nothin' more to say :(

Traim in Romania...

... si asta ne ocupa tot timpul. Foarte adevarat ! Cum sa nu iti omori 10% din neuroni cand vezi ca o zi intreaga ti-o pierzi dand socoteala statului roman ? Si cum sa nu o iei razna chiar de tot atunci cand te cheama si a doua oara, si a treia oara, pentru aceeasi problema ? Ma poate invinovati cineva ca vreau sa plec ? Nu, frate. N-au de ce. Nu isi pot permite. Asa cum dom' presedinte ne da frau liber, atat imaginatiei, cat si picioarelor, hai sa mergem copii ! Chiar nu mai avem ce cauta aici, pana si in aer predomina prostia si incompetenta. Cu cat imi doresc mai mult sa fiu mandra de tara mea, de poporu' asta ciudatel, cu atat mai mult ei nu ma lasa. Sistemu' nu ma lasa. Urat ! Urat, dom'le, urat.

Iti doresti ca tot omu' sa duci un trai linistit, fara excese, sa ai o casa, sa plantezi un copac si sa faci un copil, asa cum te-au invatat parintii... si ei nu te lasa. Care casa ? Poate doar daca aplici si tu la programul acela cu "Prima casa", sa poti sa astepti muuuuult si bine pana te ajuta statu' roman (care e de toata prastia). Sau mai ai o sansa. Un credit in banca. Si muuulte slujbe platite la biserica pentru a reusi sa iti achiti datoria in urmatorii 50 de ani... ca deh, nu ai vrea sa lasi datoriile mostenire copilului tau. Da' cu toata criza astaaaaa... Nu poti fii sigur de nimic. Ce mai ziceam... un copac. Ce copac mai omule ? Pentru ce ? Aici majoritatea oamenilor de bine s-ar gandi ca e necesar existantei, facem un bine planetei, schimbul de gaze, alea alea... Da mai, doar ca noi, romanii, suntem asa gospodari incat am putea organiza un campionat anual de defrisari si sa castigam detasat fata de restu' popoarelor. Bineinteles, punem la bataie propriile noastre paduri :> Avem de unde, doar a fost darnica mama natura. Deci nu mai plantez niciun copac. Doar nu 'oi munci eu pentru ca altu' sa isi bata joc. Si mai lipseste un element. Copilul. Este ceva firesc sa iti doresti un copil. O fiinta care sa iti duce mai departe numele, pe care sa o modelezi, sa o educi, sa scoti ce e mai bun din ea. Asta pana la 3 ani. Caci dupaaaaa incepe "gradi". Mai exact, incepe sa socializeze copilu'. Si-apoi sa vezi. Ce minune poa' sa iasa din acest schimb de experienta ! Drept exemplu putem observa generatiile noi care vin din urma, adunatura asta de pokemoni si de Hannah Montanna fara niciun scop in viata, in afara de "mess" si jocuri pe calculator... Nici nu vreau sa ma gandesc. dar asta este o problema indelung dezbatuta asa ca nu are rost sa repet. Tin doar sa imi afirm parerea si anume ca sunt extrem de dezamagita de noile generatii si sper din tot sufletu' ca proprii mei copii sa aiba o copilarie macar la fel de frumoasa ca si a mea.

Si in incheiere as vrea sa imi mentionez din nou dezgustul fata de societatea in care traiesc si fata de sistemul din Romania... Recesiune placuta, oameni buni !

Hai sa impartasim idei, experiente & stuff... De fapt, nu "impartasim" nimic, eu impartasesc aici. Voi cititi, eventual, si va dati cu parerea.

Astazi e o de imbinare. Se imbina ultimele 2 saptamani ,care efectiv nu pot fi descrise in cuvinte pentru ca inca nu s-au descoperit asemenea adjective la superlativ, cu urmatoarele cateva saptamani in care sunt oarecum singura. Am sentimente contradictorii. Imi pare rau tare pentru ca s-au incheiat aceste 2 saptamani minunate, si as vrea din toata inima sa intorc timpul inapoi si sa il am langa mine. Nu conteaza unde. Chiar nu conteaza unde, atata timp cat noi suntem impreuna. Pe de alta parte, ma bucur. Ma bucur pentru ca am avut ocazia sa cunosc niste oameni minunati, care inspira si ofera incredere, de care m-am atasat in foarte scurt timp si de care mi-e foarte dor... Dar oricum nu se compara cu dorul pe care il simt fata de el, si chiar daca au trecut abia cateva ore de cand ma tinea de mana, simt cum ma topesc pe scaun cand ma gandesc cat de bine e cu el si cu cata nerabdare astept sa ne vedem iar. Si chiar daca asa e de fiecare data, aceeasi nerabdare, aceleasi lacrimi, aceeasi strangere de inima si aceeasi fluturi in stomac, sunt perferct constienta ca nu ma voi satura niciodata de aceste sentimente si nici nu voi inceta sa le simt.

miss u like hell .

tic tac.

Cat de multe se pot schimba intr-un an de zile... What can I say, good luck from now on !
Chiar daca mai sunt cateva zeci de minute... La multi ani, iubire !

bad, bad day.

"Toate vin si trec, si lasa semne,
Si orice semn se vindeca dupa o vreme..."

Mai e asa putin... Si se termina tot. Se termina 4 ani de care doream sa scap cat mai repede posibil, inca chiar de la inceput. Nu-mi placea, nu-i vroiam... Si acum ? :-?? Acum pot sa spun ca imi va fi dor de o mana de oameni. Si atat. Dar sper ca nu se va termina nimic in ceea ce ii priveste. Pentru ca pe noi nu ne leaga o cladire, o bnca, niste carti, sau alte lucruri materiale. Plec mai departe cu fruntea sus si cu multa speranta pentru viitor...

Mai e foarte putin. Si va trece ca si cum n-ar fi fost. Si imi pare extrem de rau... Cea de anul aceasta e deja considerata o ratare. Pentru ca nu asa imi imaginez eu momentele respective... Pentru ca nu vreau sa fiu mereu pe fuga, si culmea, fara unii oameni extrem de importanti pentru mine. Si daca as fi pe o banca in parc alaturi de ei, tot ar fi mai bine...
Imi pare asa de rau...

Poket full of memories.

We used to stay distant from one another. We had new people in our lives that we claimed as lovers. But they say that if you are in love once, feelings never change...

20 aprilie...

In sfarsit un moment linistit in care ma pot gandi la o groaza de chestii care ma ajuta sa ma redescopar, sa ma detasez de restu`, sa imi acord putin timp mie... Cuz lately chiar m-am abandonat si va mai urma o perioada de genu` cat de curand. M-am abandonat lui... si nu numai. Dar pentru el nu imi pare rau, e singura varianta pentru care nu imi pare rau ca m-am abandonat. In schimb, peste cateva luni el va ramane singuru` pentru care ma voi parasi... Dar in fine, gata cu el. Astazi e ziua mea :D

E asa de chill sa stai in pat cu laptopu` in brate, ascultand muzica... fara sa te grabesti sa te apuci de mate... sau romana... sau naiba mai stie ce vor astia cu BAC-u` lor. M-am cam saturat. Vreau sa se termine odataaa ! DAR, tinand cont ca ma si intereseaza cum se va termina, trebuie sa ma chinui putin :( da` trece :D inca vreo 3 luni si gata :D apoi ma voi declara total fericita :D [prietenii stiu de ce :>]

Tocmai mi-am dat seama ca imi lipseste ceva pentru a fi completa atmosfera momentului meu chill :-? guess what ? COLA :D lucky me it's close enough :D

Well, cred ca ar fi cazu` totusi sa iau o mica pauza si sa dorm putin :D

asa ca nani dulce mie ! :D

Ne imbatam simturile.

Guess who's back ?
Primavara, bai...

Ador primavara :d bine, nu mai mult decat toamna, cred ca sunt la egalitate totusi. Si e o zi asa frumoasa azi... A trecut un an. Si totusi nimic nu mai e la fel. Chiar nimic. Imi placea sa ma mint singura, sa nu caut raspunsuri, ba chiar sa ma feresc de ele... Si tie iti placea sa te ascunzi, sa te feresti, sa simulezi... Si mie imi placea sa ma minti, sa tac, sa uit, sa trec peste... Tu erai aerian, nepasator... Eu eram superficiala, nepasatoare... Pana cand ? Nu stiu exact. Pana cand nu am mai putut continua asa. Nici unul din noi...

Si uite-ne acum. Cu totul altfel. Diferiti, dar mult mai bine. Pentru ca ne pasa. Pentru ca am incredere, pentru ca tu te straduiesti sa o mentii. Pentru ca atunci ca te sarut, simt cum imi fuge pamantul de sub picioare... Pentru ca ma simt ca si cum ai avea ceva acte de proprietate asupra mea (intr-un sens extrem de bun) si eu la fel asupra ta... Pentru ca vocea ta reuseste sa ma calmeze mereu, chiar daca dureaza sicate o jumatate de ora sa imi revin...

"De la distanta simt al tau parfum fin.."

sand in my shoes.

hmm... am chef.
si incep sa realizez o chestie. pierd ceva. pierd persoane. unele intentionat altele nu.
de fapt, ca sa fiu mai exacta, pierd o persoana pentru ca vreau sa o pierd, in sensul ca ma indepartez constient si detasat de ea (probabil si din cauza ca nu o voi putea pierde niciodata total, pentru ca sunt lucruri importante care ne leaga), dar pierd si o persoana la care tin, si pe care nu as vrea sa o stiu absenta. si stiu ca in mare parte eu sunt de vina aici, eu ma indepartez, eu nu am chef/timp sa ies. si tot eu am impresia ca se schimba... probabil ca e doar o impresie si mama are dreptate, prea am nevoia sa simt ca eu detin controlul, si atunci cand imi scapa ceva din maini, ma retrag... si repet, chiar nu vreau sa se intample asa ceva. dar parca ceva ma retine, ceva ma trage inapoi, ceva nu ma lasa sa continui... si imi pare rau, vreau sa stii ca imi pare rau in cazul in care vezi chestia asta. in momentul de fata chiar nu ma simt capabila sa fac fata unei actiuni de recuperare a unei prietenii care se dizolva... sper sa nu fie prea tarziu, mai tarziu. dar totusi ma bucur cand stiu ca te inconjori de prieteni buni, de oameni de calitate, care tin si ei la randul lor la tine, si care stiu sa ti-o si arate. pentru ca meriti, chiar meriti.

si uite ca am ajuns sa scriu si eu ceva despre tine, chiar daca postarea asta nu a fost conceputa cu acest scop. simteam nevoia sa ma descarc, si nu pot sa ti le spun tie direct, nu ma simt in stare.

cat despre cealalta persoana... decade, mereu, in ultimul timp. si daca incerc sa o ajut, maraie. si la mine maraie foarte putine persoane, dar din pacate ea nu e pe lista. asa ca nu pot sa fac altceva decat sa sper ca o sa-si revina, ca o sa se maturizeze, ca sa nu fie nevoie sa maraim reciproc unul la celalalt, pana cand imi iau eu jucariile si plec acasa.

well, acum cred ca ar fi cazul sa dorm...
so, nani dulce ppl >:D<
c'ya around !

Iubeste mainile si ochii

Si iarta-le dac-au fost clipe

In care n-au stiut sa-ti spuna

In care n-au putut sa-ti dea

Atat cat ar fi vrut

Atat cat poate dorul ti le cerea...

In dragoste, in randuiala.

Dragul meu,

nu e nicio ocazie speciala. si e mai bine asa, pentru ca stii si tu ca ne-am comportat prosteste atunci cand chiar nu trebuia. eu sunt de parere ca nu e nevoie de o zi speciala pentru a zice ce simti, o poti face in fiecare zi, de nenumarate ori, si tot nu intervine plictiseala... cel putin nu in ceea ce ne priveste.

Baiatul meu...

simteam nevoia sa fac chestia asta, in care am sa scriu multe, si totusi nimic relevant, pentru ca lucrurile relevante ne privesc doar pe noi. da, chiar daca le pasa, nu ne pasa noua. cine ne poate intelege ? sincer, chiar am ajuns la concluzia ca nimeni nu ne e alaturi, sau ma rog, nimeni nu poate vedea situatia asa cum o vedem noi. chiar daca incearca sa zambeasca si sa aprobe, indoiala ramane, semnele de intrebare se pitesc, si tac, zambind. un zambet strans, strangulat chiar. dar cum spuneam, noua nu ne pasa. noi stim ca se poate, suntem siguri de asta pentru ca o simtim pe propria piele.

observi ca vorbesc despre "noi", cum ne place ''noua", ce simtim "noi"?
da, asa am ajuns. NOI. [Cand unul din noi plange, celalalt simte gustul sarat.]

si tin sa imi multumesc mie ca am reusit sa trec peste anumite culmi, sa uit si sa nu privesc inapoi... aproape niciodata.

[M.D.U.]

preferam sa primesc o palma.

Foarte intuitiva persoana cea care a spus ca "O vorba doare mai mult decat 10 palme"...

Si pot afirma si sustine si eu asta deoarece am simtit-o recent pe propria-mi piele. Cateva cuvinte spuse impulsiv, "din dragoste", care m-au luat de pe picioare si mi-au intors putin pe dos lumea in care ma aflam in acel moment. Exagerez ? Nu, deloc. Cel putin, asta e parerea mea. Si in final, asta conteaza, doar eu am simtit "pumnul" invizibil care mi-a taiat respiratia. Motivul ? Simplu, neincredere. Justificat ? In niciun caz. Sincer, asteptam pareri de rau spuse si afisate din plin, cu sinceritate. Guess what ? Pauza. Pauza totala. Si ce a ramas acum e doar un sentiment profund de dezamagire si greata, care ma indoiesc ca va trece curand... Dar cui ii pasa, in cele din urma ? Mie... si atat.

Bineinteles, sunt foarte putin obiectiva. Pentru ca doare. Doare ca naiba. Macar bine ca am invatat sa disimulez...

Òglinda.

"Nu intelegi. Tu poate esti suficient de puternic sau curajos sa traiesti fara mine, daca asa e mai bine. Dar eu nu as putea niciodata sa fiu capabila de un asemenea sacrificiu de sine. Eu trebuie sa fiu cu tine. Este singura cale prin care pot trai."

"Daca totul ar pieri si nu ar ramane decat el, eu as continua sa exist; iar daca totul ar ramane si el ar fi nimicit, universul s-ar transforma intr-o uriasa lume straina mie si mi s-ar parea ca nu mai fac parte dintr-insa."

Nu pot trai fara sufletul meu...