Like the wind ...

E foarte ciudat sa te simti implinita. Chiar si pentru scurt timp, pentru ca dintr-o data iti dai totusi seama ca mai ai si lipsuri, si lucruri care nu merg asa cum ar trebui, si care, din pacate, nu depind de tine...

Si totusi... sentimentul acela de implinire nu poate fi inlocuit de absolut nimic. Si nu sunt multe persoane care ti-l pot oferi. Cel putin pentru mine exista una singura. Care ma completeaza si ma face sa ma simt intreaga. Si ma inalta asa de sus... de acolo unde ma duce el nu se mai vad lucrurile negative, tristetea, lasitatea, rautatea, invidia. "Noi doi si-ale tale buze moi..."

Si nu a fost totul perfect, ne-am straduit mult sa ajungem aici si inca mai avem multe de facut. Si e necesar sa privim inainte pozitiv, cu mult optimism, multa incredere... si iubire. E ciudat, toata situatia e ciudata, sentimentele la fel... si noi reusim sa le facem sa para asa de normale, ca si cum ar fi cel mai simplu lucru de pe lume. Si nu e, chiar deloc. E al naibii de complicat. Dar pana si asta aduce un plus de fericire. Pentru ca noi "o facem special" ...

Initial nu realizam ce se intampla. Initial am negat tot. Am incercat sa ma indepartez. De fapt, am incercat sa ma indepartez de mai multe ori, si uneori am plecat, dar nu fara sa ma uit inapoi. Priveam mereu in urma, sa vad ce am lasat, sa incerc sa nu regret, sa reusesc sa trec peste. Si ajungeam sa cred ca totul merge bine, ca totul a trecut, ca nu mai exista sentimente. Pana la un moment dat cand cineva apare subit, din nou, mereu... Si toate chestiile revin. Mai puternic decat la inceput. Dar se pare ca de data asta am chiar nimerit-o. De data asta reusim sa ne simtim impliniti. Sa ne completam... Si da, e mutual.

"Fericire-i atunci cand iubesti."

Cuvintele astea imi musca din piept.

...

Multumesc ca m-ai burdusit cu poezioare si cantecele care sa-mi ajunga pe viata. Multumesc ca mi-ai aratat pentru prima oara un apus de soare. Si ca te-ai plimbat cu mine prin ploaia care siroia.

Multumesc ca m-ai lasat sa aduc acasa pietre si scoici si ramurele uscate. Multumesc ca mi-ai adapostit broscutele. Multumesc pentru trairea emotionala de a fi vie.

Multumesc pentru cuvintele tale : "Straduieste-te. Munceste din greu. Si daca nu reusesti, indreapta-ti atentia catre altceva." M-au scutit mereu de multa suferinta.

Multumesc ca nu mi-ai aruncat niciodata in fata : "Ti-am spus eu..." Ma rog... destul de rar.

Multumesc ca esti intotdeauna acolo. Fara sa te impui. Fara sa ai pretentii. Acolo. Disponibila la orice ora pentru un sfat contra tusei, pentru ortografie, carti bune, pete, Mozart, cadouri pentru prieteni, cum se folosesc bibliotecile, idei pentru cuvinte incrucisate. Si toate celelalte. Cu bagajul facut, gata sa vii daca e nevoie, imediat.

Pentru umarul pe care sa plang. Pentru ca am cui sa ii spun vestea. Cineva cu care sa rad de ce e caraghios. Cineva cu o rezerva inepuizabila de dragoste. Indiferent de ce am facut... Intotdeauna.

Cand eram foarte mica si mi-era frica, obisnuiai sa aprinzi lumina si sa-mi arati toate obiectele familiare din camera mea - pe urma stingeai lumina si stateai cu mine in intuneric pana cand ma convingeam a umbrele sunt aceleasi.

Tata insista sa inchizi usa dupa tine, dar tu lasai intotdeauna o dara de lumina in intuneric - atat cat sa-mi dau seama ca nu era nimeni la panda langa patul meu.

Intr-un fel, nimic nu s-a schimbat. Temerile mele sunt mai mari acum, iar universul meu e mai putin sigur, tu insa ai lasat sa patrunda in el o lumina, ca sa-mi pot evalua problemele la justa lor valoare. Lucruri de care sa ma pot ocupa, nu sa fug...

"... Iubirea e palpitanta. Dar cateodata simti nevoia de o bucatarie linistita, o cana de ceai si de mama."

"Mamele pot sa-ti stearga lacrimile prin telefon."
"Mamele au lipiciul fermecat care lipeste la loc cioburile sparte."

Imi place cand esti agitata si multumita ca am avut succes sau noroc. Si imi place si mai mult cand inca esti convinsa ca sunt minunata, dupa ce am cazut cu fata in jos.

Iti multumesc ca nu ma contrazici in public. Intotdeauna imi spui dupa ce ajungem acasa...

Iti multumesc ca nu vii plansa toata cand am fost lipsita de judecata. Iti multumesc ca tipi la mine si-mi spui ce proasta am fost intr-o varietate de fraze bine ticluite. Si pe urma, lasand furia in urma, ajungem sa decidem ce e de facut.

Iti multumesc ca nu m-ai lasat balta dupa ce m-am purtat oribil; ai fost singura.

Stiu ca daca as aparea la miezul noptii in pragul tau, uda din cap pana in picioare, cu bagajele dupa mine, muta si cu lacrimile siroind, ai spune doar : "Ah, draga mea. Scoate-ti hainele. Imbraca-te cu halatul meu de lana." Sa speram ca nu o sa ajungem niciodata la asa ceva. Dar e bine de stiut...

Si chiar daca ai privit in treacat titlul, si apoi ai lasat-o pe masa, eu iti multumesc...

Sevraj.

Nu este necesara o scurta cautare in dictionar pentru a da un sens acestui titlu. Cel putin pentru mine, nu. EL il reprezinta. Da, nu mai am nici o scapare, nu vad nici o solutie, nici o iesire, nici o portita, fie cat de mica...

Si ei se uita la mine lung si ma intreaba : "Ce vrei acu`? De ce ai luat-o de la capat? Tu ai vrut sa ajungi aici..." Intr-adevar, este meritul meu. Imi asum vina, de fapt. Deocamdata e un merit, dar in orice moment visul se poate transforma in cosmar... Sa fie teama, oare ? Nu prea cred, am reusit sa fiu cat de cat realista. Foarte putin realism totusi, in comparatie cu doza de optimism nativ plus cea pe care mi-o ofera acest sevraj.

Stiti, drogul meu se aseamana foarte mult cu drogurile uzuale. La inceput l-am refuzat, o fi fost din cauza societatii si principiilor mele. Am zis "Nu, multumesc, mai bine nu." .Totusi, tentatia a existat mereu. Si incet, fara sa-mi dau seama, am fost atrasa in lumea lui... Si cand am inceput sa-i simt gustul nu am mai gasit cale de intoarcere.

Am cautat-o atunci cand mi-a facut rau, am incercat sa dau inapoi, am incercat sa imi gasesc alte preocupari... Si le-am gasit, am reusit sa intrerup orice contact cu el, pana la un moment dat... cand... nu pot sa explic exact ce s-a intamplat atunci. Stiu doar ca asa a fost sa fie... Si am redevenit dependenta.

Daca imi pare rau ? In mod cert nu... cel putin deocamdata. Acum ma extaziaza, ma mentine deasupra realitatii, imi construieste vise, si imi alimenteaza sperante, dar nu stiu ce va fi maine...

La naiba, traiti clipa !

[been far away for far too long; written `bout 4 months ago.]

hey baby...

It's been a long time... finished things, new ones. Inceputuri noi, oameni noi, sentimente noi. Si ar trebui sa fie bine , nu ? Mereu am zis-o si mereu am crezut-o. Optimista, huh ? ... well yeah, that's me. Or that's not me anymore ? ...

Ar trebui sa fie bine. Am stiut de la inceput, one good feelin` bout you. Opreai timpul, ma faceai sa rad, noi perspective... si m-ai invatat ca "sky is the limit", sau poate nici chiar el... And all of a sudden, I start to realize things. You tell me things. Do you remember that phrase "she still is", honey ? :) `Cuz it remained carved... where ? You tell me.

And I still don't fuckin` know what happens next...

by myself.

-Visele devin realitate ?

-Se poate muri de dor ?

-De ce iubim si oameni care nu merita ?

-Uitam persoanele speciale ?

-De ce nu putem calatori in timp ?

-De ce nu ne putem teleporta ?

-De ce au ajuns banii asa de importanti ?

-De ce trece timpul mai repede ca altadata ?

-De ce nu ramanem puri, dupa ce crestem ?

-De ce regretam ?

-De ce nu profitam de fiecare sansa atunci cand ni se ofera ?

-De ce o vorba doare mai mult decat o palma ?

-Pretuim mai mult un zambet decat lucrurile materiale ?

-Putem trai vesnic ?

-Dupa furtuna vine soare ?

-De ce un necaz nu vine niciodata singur ?

-De ce e asa de usor de dat sfaturi, dar e mult mai greu sa le punem in aplicare ?

-Exista dragoste la prima vedere ?

-Putem ucide cu un sarut ?

-De ce cateodata adevarul doare mai tare decat o minciuna ?

-De ce incep sa te iubesc ?!

Hai sa ne iubim pe-ascuns !

Asta-i piesa mea de dragoste, destinde-te ! ;x

23/24

"Tu esti doar o FOSTĂ,
Eu sunt doar un FOST."

In final raman doar amintirile. Sau cel putin asa a fost sa fie pana acum. Sunt convinsa ca va aparea o persoana care va ramane mereu "acolo", no matter what. Va fi prieten, iubit, frate... Va fi tot. Va fi ? Eu tind sa cred ca da. El nu va deveni un FOST, si eu nu voi fi FOSTĂ pentru el.

Cineva mi-a zis odata ca exista doar o persoana care conteaza si va conta mereu. Si imi voi putea da seama cine e pentru ca apare mereu in viata mea, chiar daca nu o chem, sau chiar daca nu o face intentionat. Si apare... apare mereu. Acum mai mult ca niciodata. Dar totusi prefer sa nu anticipez nimic, sa las lucrurile sa decurga de la sine, asa cum am facut mereu. Nu ma "spal" pe maini, nu ma conformez, nu e din comoditate, nu ma multumesc cu putin... dar altceva nu am ce sa fac acum.

[Still, I just don't wanna miss anything.]

P.S. "Ciara - And I" ramane o piesa de suflet. Si e pe repeat ;))

Ultimele 5 piese...

... de la mine din playlist :)

1. Hush hush ;))

2. Freedom - Dj Andi & Stella

3. Viata bate filmul [it's fo` real :)

4. "Te amo, te amo... she said to me" :)

5. Pentru inimi ;x

O sa mai plang vreodata asa cum am plans dupa tine?

Pentru cateva momente isi permite sa fie sincera, stiind ca isi va putea pune din nou masca care o face intangibila, peste nu mai putin de 5 minute. Isi aminteste de acea persoana care a reusit sa o marcheze, si inca nu stie de ce asa de tare... Pana sa ajunga sa o cunoasca, sa o iubeasca si sa o deteste ceva mai tarziu, reusea sa treaca peste "relatiile" esuate din viata ei fara prea mult tam-tam. De ce de data asta trebuia sa fie altfel ? De ce vede cum timpul se scurge pentru restul oamenilor si ea nu simte acelasi lucru ? Incepe sa se gandeasca, sa isi aminteasca, o doare, intoarce problema pe toate partile, o chinuie, si ii da pace... Oricum nu va ajunge nicaieri, din nou. Deja nici nu mai stie a cata oara incearca sa isi dea seama de ce s-a intamplat, de ce se intampla. Si prefera sa inceteze pentru moment... Incet, o lacrima cade si uda foaia de sub mana ei stanga. Sunetul acela o trezeste subtil la realitate, si ridica poza pentru a o privi inca o data, apoi o pune la loc in sertar. Se ridica, se scutura de melancolie, isi pune masca de nepatruns si pleaca. Si incearca din nou sa traiasca...

Mi-ar placea sa iti revii complet, sa o iei de la capat pe bune, sa traiesti in prezent, intotdeauna... pentru ca, in final, doar tu contezi :)

Sincerely yours,, M.

Micul Paris...

Mai, ce-i drept, cam seamana… si nu vobesc din povesti. Intr-adevar, doar architectural vorbind :)) Oamenii… ciudatenii. Bine, sa nu generalizam. Adevarul este ca peste tot sunt fel si fel de oameni, unii mai “speciali” decat altii. Dar la noi in capitala, din cei 2 milioane de locuitori, 1 800 000 au problemute… grave ;)) Cu niste priviri foooarte sugestive, un accent minunat (da, stiu, sunt subiectiva aici) si un comportament de parca ei ar fi autorii Codului Bunelor Maniere, te cuceresc din prima. Zilele trecute ma plimbam prin minunatul Bucuresti, de fapt stateam la stop. Si vad la vreo 10 m de mine un domn respectabil, in mijlocul intersectiei, vorbind la telefon. Cu o voce de tenor ii spunea interlocutoarei : “Da` ce crezi fa ca eu te amenint ? Nu te amenint, fa, sa moara Maria.” Eh, ce o fi avand seniorul cu Maria, nu prea stiu… Dar nu o fi nimic bun ;)) In alta zi, doua domisoare pe banca, una ii spune celeilalte : “Maaaammaaaa, da` ce proasta esti fataaaaaaa !”. Si eu am izbucnit in ras si mi-am continuat drumul… Dar nu e cazul sa generalizam; avem si noi, ardelenii, specimenele noastre ;x :))

Ciudat e ca mie imi place orasul asta. Si ca e foarte probabil ca la anul sa ma mut acolo ;)) Eh, mai sunt muulte florarii :)) romantici bucurestenii astia… multi caini (saracii :-< ), jafuri in direct in troleu :) (pana la varsta de 18 ani nu am avut ocazia sa asist la asa ceva), alea alea… Dar e al nostru, si il iubim !

Mai urmeaza un sejur scurt de cateva zile, mai adun cateva impresii si vi le impartasesc si voua ;)

Ceea ce m-a deerminat sa scriu randurile astea e tocmai ceea ce ai scris tu pe blogul tau. Hey... mersi. Si eu te iubesc.

Sange din sangele meu... si totusi nu suntem frati :) nici nu e necesar, sa stii... nu conteaza, pot sa spun ca mi-ai fost mereu aproape, si stiu ca pot conta oricand pe tine. Vreau sa stii ca e reciproc sentimentu`, si pentru tine as face orice. De mici am fost impreuna, remember ? Cu bune, cu rele... Si am ajuns acum, dupa 17 ani [micutule :* :))] , sa spun ca au ramas doar bune, ca mi-e dor de o cearta, nu mai stiu cum e sa fiu suparata pe tine... Bine, sa nu faci acum tot posibilu sa ma enervezi, ok ? :)) Stiu ca poti, da e mai ok sa nu vrei :p

Well, I care fo` ya >:D<

18- cifra de basm !

09.06.1991. ziua in care am aparut :>… fara prea multe de spus, uite ca au trecut 18 ani. (fara prea multe de spus pentru publicul amator, si cu mila pentru cei care citesc aceste randuri… as putea scrie un roman, sau poate chiar mai multe, care sa redea viata mea pana acum.) 18 ani plini de zambete, lacrimi, surprize, iubire, emotii, prieteni, familie… si multe altele. Si totusi, 18 ani… azi pot sa spun ca 18 e cifra de basm :)

Am crescut. M-am maturizat ? asa peste noapte ? 18 ani, copil in interior… si sper sa raman la fel.

La naiba, ce zi frumoasa azi :) soarele tine cu mine…

Eh, sa traiesc !

Sa iubesti inseamna sa-ti asumi cel mai mare risc...

sa iti pui viitorul si fericirea in mainile altcuiva,

sa ii dai puterea sa te distruga, si totusi sa speri ca nu o va face,

sa crezi fara rezerve,

sa accepti sa fii vulnerabil,

sa daruiesti totul...

asta e iubire !

sa te indragostesti e relativ usor, dar sa ramai indragostit cere efort :)

And I love you,

I want you

I wanna talk to you,

I wanna be with you... ;x

Kinda` magic ?!

Orice sfarsit e un nou inceput.
Asa a fost mereu, nici prezentul nu face exceptie.


… and massage your neck. And kiss your face, hold your hand, and go for a walk. Not mind when you eat my food, and meet you at Rudy's and talk about the day. Talk about your day and laugh at your, your paranoia. I give you tapes you don't even listen to, watch great films, watch terrible films. And tell you about the tv-program I saw the night before and not laugh at your jokes. I want you in the morning, but let you sleep for a while. Tell you how much I love your eyes, your lips, your hair, your neck. Sit on the steps, thinking, 'till your neighbors come home. Sit on the steps 'till you come home. Worry when you're late, and be amazed when you're early.

Look at your photos and wish I'd known you forever. Hearing your voice in my ear, feel your skin on my skin, and get scared when you're angry

Melt when you smile, dissolve when you laugh. But not understand how you think I'm rejecting you when I'm not rejecting you, and wonder how you could ever think I'm rejecting you. And wonder who you are, but I accept you anyway. And tell you about the tree angel, the enchanted forest boy who flew across the whole ocean just because he loved you. I'd buy you presents you don't want and take them away again.

Answer your questions when I'd rather not, tell you the truth when I really don't want to, and try to be honest because I know you prefer it. And think it's all over, but hang on for just ten more minutes before you throw me out of your life. Forget who I am and let me try and get closer to you. And somehow, somehow communicate some of the overwhelming, undying, overpowering, unconditional, all-encompassing, mind-expanding, ongoing, never-ending love I have for you.

Da, am iubit. Si poate inca mai iubesc... deocamdata nu stiu. Dar pot sa zic ca a fost unul dintre cele mai frumoase si intense sentimente pe care le-am simtit pana acum. Si as lua-o de la capat oricand, oricum, oriunde… chiar daca destinul a fost potrivnic. Inceputul nu a fost foarte promitator, trebuia sa anticipam ca va avea un final [?] asemanator… si totusi l-am iubit. De asta sunt sigura. Asa ciudat cum a fost, asa neinteles de restu`, si totusi asa de superb…

Acuma urmeaza intrebarea logica : “de ce s-a terminat?” sau poate ca e pusa stupid, poate ca inca nu s-a terminat, poate ca asta e doar o impresie de moment, si maine va fi din nou frumos, sublim, intens, CLAR. Sau poate am dreptate, si s-a terminat fara ca eu sa imi dau seama cand, cum si de ce… poate ca e mai bine sa nici nu stiu, sa nu raman cu un gust amar, sa traiesc cu gandul ca a fost frumos pana la capat :)

“Si stiu ca va fi greu

Da-i mult mai bine asa

Il voi iubi mereu

(Te voi iubi mereu mereu)

Si n-am sa-l pot uita

(Nu nu nu… n-am sa-l pot uita)

E prima dragoste!... poate ultima!”


De cateva zile bune scriu la chestia asta… si incerc sa ma gandesc cum e mai bine, si efectiv nu pot sa-mi dau seama de ce se intampla… azi am avut o zi proasta, in care mi-a(i) trecut mult prea des prin minte, si am hotarat ca trebuie sa o termin (de scris; alta decizie mai inteleapta nu am putut lua).
In final ar trebui sa ne cuprinda resemnarea si sa rezumam tot la un sincer : “asta este!”… dar nu sunt persoana potrivita pentru astfel de cuvinte si astfel de semntimente… asa ca “to be continued” :)

… insa dragostea nu se explica, ea se simte !

Toata lumea stie si crede ca prietenii sunt importanti.

Da, intr-adevar, sunt foarte importanti. Un umar pe care sa plangi atunci cand iti e greu, o mana care te ajuta sa iesi din incurcaturi, un sfat primit la timpul potrivit, un zambet cald cand restul lumii te priveste cu dispret... Da, sunt importanti.

E bine sa ai alaturi de tine persoane cu care te potrivesti, care te completeaza. Aceia sunt prietenii. Iesiti impreuna, va distrati... si daca si in momente de cumpana sunt alaturi de tine, merita pretuiti. Ei stau langa tine cand ceilalti iti intorc spatele, si tu la randul tau trebuie sa faci la fel. De fapt, nu trebuie, o faci dezinteresat, o faci pentru ca asa simti, pentru ca tii la persoana respectiva si ii esti recunoscator ca te-a ajutat la momentul potrivit...

Si doare cand prietenul te dezamageste... Cand iti dai seama ca nu e tocmai asa cum il credeai tu... Si culmea, reusea sa se prefaca bine, pe durata unei lungi perioade de timp... Si tu nu il vedeai, si daca altii incercau sa iti deschida ochii ii luai apararea, la urma urmei "ce stiu ei"... Ajungi sa te trezesti la realitate, care vine peste tine ca un dus rece... Si iti repune in functiune simturile... si atunci incepe sa te doara. Dar nu e ceva insuportabil :) Se trece peste... dar raman resentimente, inevitabil !

Si totusi, exista prietenii care dureaza o viata intreaga...

Chiar daca trec ani de zile fara ca cele doua persoane sa tina legatura strans... nu se uita. Cand se reintalnesc sunt la fel ca inainte, ca si cum timpul nu ar fi trecut peste ei, fara sa lase goluri, nu intervine uitarea...

fericiti oameni :)

Si totul prinde o noua nuanta...

Da, poate ca nu mai imi pasa, poate ca am ajuns sa nu ma mai gandesc la tine, poate ca nu mai vorbesc despre tine (deloc, cu nimeni).

Interesant, nu ?
De ce ?
Din cauza ta.

Numai din cauza ta. De data asta, numai din cauza ta.

Acuma a inceput sa fie "prea tarziu" ...

Nu mai putem da inapoi, unii dintre noi nu mai vor sa dea inapoi.

"

A fost un vis,

Un vers,

O melodie,

Ce n-am cântat-o, poate, niciodată....

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată?...

Eu cred c-a fost o scurtă nebunie!

" [Minulescu]

inceputul sfaristului

"Imi spui sa iert
Dar nu te-ascult
Niciodata nu vei stii cat team iubit de mult"

Toata ziua am ascultat versurile astea... Si se potrivesc asa de bine ! Chiar am impresia ca nu se mai poate face nimic, ca totul se termina, si tie nu iti pasa. Si asta doare cel mai tare. Eu chiar speram ca putem trece peste toate si peste toti, si poate ca inca mai sper... Dar se pare ca tu ai uitat.
A meritat ? DA !!!
Nu regret absolut nimic...

"Si nu ma gandeam ca intr-o zi tu vei pleca."

Mi-e mult prea greu acum sa iti mai spun acele 2 cuvinte care insemnau asa de mult odata... Si oricum iti e indiferent daca le mai auzi sau nu...

Ploaie de vara !

caldura din ziua aceea prevestea ceva neplacut.
nu era ca si in celelalte zile
o simtea in aer
o simtea in gand
in privirile oamenilor de pe strada
in sarutul lui
in sentimentele ei.
Presimtea...
Cand a lasat-o in fata scarii, a privit-o adanc in ochi, ca si cum ar fi fost ultima oara
nu vroia sa il lase sa plece
stia ca nu se va mai intoarce
dar nu a avut puterea sa strige dupa el
sa il roage sa ramana
sa ii spuna ca il iubeste
si ca il vrea alaturi de ea, orice s-ar intampla.
si el a plecat...
a inceput apoi sa ploua
incet, incet, incet
apoi din ce in ce mai tare
simtea cum ploaia o sfasie
o descompune pe dinauntru.
stia ca, odata cu plecarea lui, ea nu va mai fi la fel
El o facuse sa pluteasca, sa zboare, sa viseze...
si dintr-o data il pierduse... pierduse tot.
Inca mai ploua...

Sfarsitul

"

-Bine, am spus eu. Atunci vin cu tine.

-Nu poti, Bella. Acolo unde mergem... nu e un loc potrivit pentru tine.

-Acolo unde esti tu este locul potrivit pentru mine.

-Nu e bine pentru tine, Bella.

-Nu fi ridicol. Voiam sa par suparata, dar nu reuseam decat sa para ca si cum as cersi. Tu esti partea cea mai buna din viata mea.

-Lumea mea nu e pentru tine, spune el neinduplecat.

...

-Bella, nu vreau sa vii cu mine. Rosti cuvintele rar si precis, uitandu-se la mine cu ochii reci, privind cum asimilam ce spunea el de fapt.

-Nu... nu... ma vrei ? Le-am rostit cu voce tare, derutata de felul cum sunau in ordinea asta.

-Nu.

M-am uitat in ochii lui fara sa inteleg. El ma privi inapoi fara sa se scuze. Ochii lui erau ca topazul -limpezi si foarte profunzi. Parca puteam vedea in ei adancimi de kilometri intregi, si totusi in profunzimea interminabila nu gaseam nicaieri o contrazicere a ceea ce tocmai rostise.

-Ei bine, asta schimba tot.

"

It's just a part of my drug.

Praf De Stele

Ce se intampla cand lucrurile nu ies asa cum am vrea noi ? Ne dam batuti ? Renuntam ? Sau mergem mai departe in speranta ca intr-o zi lucrurile vor fi asa cum vrem noi, ca ne vom trezi dimineata si vom putea striga cu convingere "Daaaa, sunt fericit !" ? Depinde de om, intr-adevar...

Eu personal tind sa cred ca putem merge mai departe, indiferent de probleme. Stii cum se zice : "Nu primesti mai mult decat poti sa duci"... Chiar daca cateodata nu-ti vine sa te ridici din pat, sa privesti optimist spre viitor, sa crezi ca viata merge mai departe, sa intelegi ca dupa furtuna vine soare...

Azi am avut o zi proasta. Foarte proasta. Una din acele zile in care nu vrei sa te ridici din pat, sa privesti optimist spre viitor, sa crezi ca viata merge mai departe, sa intelegi ca dupa furtuna vine soare... De ce ? Pentru ca lucrurile nu au iesit asa cum vroiam eu, pentru ca viata mea in acest moment trebuia sa fie alta, pentru ca vorbele in vant dor, pentru ca simt ca imi pierd fericirea, iubirea, speranta si pentru ca nu ma simt capabila sa fac fata viitorului fara el.

Da, probabil exagerez... Probabil o sa-mi treaca. De fiecare data trece. Toate trec. Dar nimic nu trece fara sa lase urme. Unele te ajuta, altele te doboara. Sper ca urmele zilei de azi sa se afle in prima categorie. Si sper ca totul sa se termine cu bine :)