Da, am iubit. Si poate inca mai iubesc... deocamdata nu stiu. Dar pot sa zic ca a fost unul dintre cele mai frumoase si intense sentimente pe care le-am simtit pana acum. Si as lua-o de la capat oricand, oricum, oriunde… chiar daca destinul a fost potrivnic. Inceputul nu a fost foarte promitator, trebuia sa anticipam ca va avea un final [?] asemanator… si totusi l-am iubit. De asta sunt sigura. Asa ciudat cum a fost, asa neinteles de restu`, si totusi asa de superb…

Acuma urmeaza intrebarea logica : “de ce s-a terminat?” sau poate ca e pusa stupid, poate ca inca nu s-a terminat, poate ca asta e doar o impresie de moment, si maine va fi din nou frumos, sublim, intens, CLAR. Sau poate am dreptate, si s-a terminat fara ca eu sa imi dau seama cand, cum si de ce… poate ca e mai bine sa nici nu stiu, sa nu raman cu un gust amar, sa traiesc cu gandul ca a fost frumos pana la capat :)

“Si stiu ca va fi greu

Da-i mult mai bine asa

Il voi iubi mereu

(Te voi iubi mereu mereu)

Si n-am sa-l pot uita

(Nu nu nu… n-am sa-l pot uita)

E prima dragoste!... poate ultima!”


De cateva zile bune scriu la chestia asta… si incerc sa ma gandesc cum e mai bine, si efectiv nu pot sa-mi dau seama de ce se intampla… azi am avut o zi proasta, in care mi-a(i) trecut mult prea des prin minte, si am hotarat ca trebuie sa o termin (de scris; alta decizie mai inteleapta nu am putut lua).
In final ar trebui sa ne cuprinda resemnarea si sa rezumam tot la un sincer : “asta este!”… dar nu sunt persoana potrivita pentru astfel de cuvinte si astfel de semntimente… asa ca “to be continued” :)

… insa dragostea nu se explica, ea se simte !