Long, long time, indeed.
Am fost mult prea ocupata. Cu mine, cu ai mei. In seara asta am simtit nevoia sa ma mai exteriorizez putin, pentru ca in ultimele luni nu am facut-o prea des. Nu prea vreau sa stresez lumea, decat in momentele in care chiar simt ca nu mai pot tine in mine, in momentele in care simt ca trebuie sa izbucnesc.
Ce pot sa zic... Au trecut cateva luni pline. Pline de fericire, lacrimi uneori, batai de cap, multa munca, ceva distractie, familie, prieteni, fluturasi in stomac. Si pe toate le-am simtit intensiv, cateodata amplificat, alteori exagerat. Uit ce inseamna sa fii plictisit; plictisit pentru ca nu ai ce sa faci, plictisit pentru ca nu ai in cine sa ai incredere, plictisit pentru ca nu ai pe cine sa iubesti. Am avut parte de toate acestea si tin sa le multumesc persoanelor care au ramas in continuare alaturi de mine.
De asemenea, mi-am dat seama ca inca mai exista prietenii speciale, ca mai exista oameni care probabil ca m-ar ajuta daca le-as cere-o la ora 4 dimineata, si lucrul acesta ma bucura enorm. Chiar daca in trecut am dat peste oameni care nu au meritat sa investesc incredere in ei, nu au reusit sa ma faca sa-mi pierd increderea si am ajuns sa dau peste persoane minunate care imi dovedesc ca au tot dreptul sa ma aiba alaturi.
Viata mea e frumoasa... frumoasa, nu perfecta. Cu toate defectele ei, e frumoasa !
